soroca

Top 10 destinaţii turistice din Moldova

Cetatea Soroca

Se găseşte în mijlocul oraşului Soroca, la circa 160 km spre nord de Chişinău. În perioada medievală cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei. Ea a fost construită la trecătoarea peste Nistru pe locul unor fortificaţii mai vechi. La 1499, din porunca lui Ştefan cel Mare, este înălţată o cetate pătrată din lemn. Între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea este rezidită din temelie de piatră, aşa cum o vedem şi astăzi. Fortăreaţa este unicul monument medieval din Moldova, care s-a păstrat aşa cum l-au conceput meşterii, iar în bastionul de la intrare există o biserică mică militară. Tot aici mai puteţi vizita monumentul „Lumânarea Recunoştinţei” (ridicat pe stâncă, deasupra Nistrului, este una dintre cele mai importante zidiri în istoria modernă a Moldovei) şi mănăstirea Cosăuţi.

Complexul muzeal „Orheiul Vechi”

orheiul vechi

Situat într-un defileu stâncos, adânc de peste 200 m, al râului Răut, Complexul muzeal Orheiul Vechi reprezintă una dintre cele mai vestite zone cu vestigii ale stabilirii diferitor civilizaţii în perimetrul dintre Nistru şi Prut. Este unul din cele două locuri din lume, unde s-au păstrat ruinele oraşului din perioada Hoardei de Aur. În cavernele de piatră se atestă prezenţa primelor aşezăminte umane vechi de peste cîteva sute de mii de ani. Pe dealul stâncos, în secolele V-III î.e.n., a existat o puternică fortificaţie a geto-dacilor. Suprafaţa complexului arheologic este extraordinar de mică pentru numărul mare al monumentelor naturale şi de arhitectură descinse direct din istorie şi legendă. Aici, turiştii mai pot vizita muzeul “Curtea ţărănească” (sec. XIX), rezervaţia peisagistică “Trebujeni” ş.a.

Vinăria „Mileştii Mici”

milestii mici

Crama de la Mileştii Mici a intrat în 2007 în Cartea Recordurilor, după ce a fost validată ca fiind cea mai lungă din lume şi cu cea mai mare capacitate de depozitare. La ora actuală, reprezintă un oraş vinicol subteran cu o lungime totală a galeriilor de peste 200 kilometri, cu străzi ce poartă numele vinurilor renumite şi de-a lungul cărora sunt amplasate budane de stejar şi cisterne cu o capacitate totală de 65 de milioane de litri, cu cascade subterane, săli de degustare şi cişmele. În Colecţia de aur a Combinatului de Vinuri „Mileştii Mici” se păstrează circa două milioane de butelii de vinuri alese. Mai puteţi vizita “Moşia lui Maniuc Bei” şi depozitele de vin “Mileştii Mici”.

Mănăstirea Căpriana

Într-o zonă pitorească de codru, în centrul Moldovei, se găseşte una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova – Căpriana (întemeiată în 1429). Ea a fost ctitorită de diferiţi domnitori, printre care şi Ştefan cel Mare, şi timp îndelungat a servit drept reşedinţă a mitropolitului Moldovei. Fiind închisă şi devastată în anii postbelici, ea se redeschide printre primele în 1989, devenind foarte curând un simbol al renaşterii naţionale. La Căpriana a existat şi cea mai mare bibliotecă mănăstirească din Moldova, cu preţioase daruri domneşti. Tot aici mai puteţi vizita bisericile “Adormirea Maicii Domnului” (1545), “Sfântul Nicolae” (1840), “Sfântul Gheorghe” (1903); rezervaţia peisagistică “Căpriana-Scoreni”; stejarul lui Ştefan cel Mare; cea mai veche rezervaţie din Moldova – “Codri”; mănăstirea Răciula; fabrica de vin “Cojuşna”.

Vinăria Cricova

Cele mai mari beciuri din lume se găsesc în Moldova, la doar câţiva kilometri spre nord de Chişinău, în localitatea Cricova. Aici se întinde în subteran un adevărat oraş al vinificatorilor, cu străzi, săli de degustare, depozite etc. Lungimea totală a galeriilor de la Cricova depăşeşte 60 km în subteran. În liniştea subsolurilor de aici, 30 milioane de litri de vin îşi capătă calităţile sale preţioase şi incomparabile. Pe străzile subterane “Cabernet”, “Feteasca”, “Pinot” se pot deplasa autobuze cu turişti, însoţiţi de ghizi experimentaţi. Vinoteca Cricova dispune de cea mai bogată colecţie pe întreg spaţiul ex-sovietic. În Cricova sunt produse vinuri spumante, respectându-se cu stricteţe tehnologia clasică franceză. Astfel, Cricova a devenit o veritabilă carte de vizită a Moldovei.

Mănăstirea Saharna

1452939

La Estul Republicii, pe malul drept al râului Nistru, este situată mănăstirea “Sfânta Treime” de la Saharna, considerată, pe bună dreptate, printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova. Aici se găsesc unicele în republică moaşte ale Sf. Cuvios Macarie, iar pe una din stânci – amprenta lăsată, potrivit unei legende, de Maica Domnului. Pe stînciile din satul Saharna, se întind nişte peisaje de excepţie: defileul stîncos şi împădurit al râuleţului Saharna (16 km lungime) ce saltă peste 30 de praguri şi cascade. Tot aici se găseşte o staţiune arheologică importantă, cu vestigii din epoca fierului (sec. X-VIII î.e.n.) şi o cetate de promotoriu geto-dacică (sec. IV-III î.e.n.), una din cele mai conservate de pe teritoriul Republicii Moldova.

Mănăstirea Hîncu

Hincu

Mănăstirea Hîncu este una dintre cele mai bine amenajate şi vizitate mănăstiri din Moldova. Lăcaşul a fost înfiinţat în anul 1678 şi a fost iniţial un schit pentru femei. Pe parcursul sec. XVIII, schitul a fost ruinat şi distrus de tătari şi, în cele din urmă, complet pustiit. Însă, în sec. XIX, la insistenţa familiei Hîncu, schitul a fost restaurat şi transformat în mănăstire, unde s-au stabilit cu traiul călugări. În acelaşi timp au fost construite ambele biserici monastice din piatră – biserica Adormirii Maicii Domnului, biserica Sfintei Paraschiva şi încăperi auxiliare. Pe timpurile sovietice, pe teritoriul mănăstirii activa sanatoriul Ministerului Sănătăţii. În preajma mănăstirii se găsesc mai multe izvoare bogate în apă, unul dintre ele având o mineralizare sporită.

Rezervaţia naturală Ţîpova

tipova park

Mănăstirea rupestră Ţîpova este considerată una dintre cele mai mari mănăstiri din Europa. Comunitatea monahală de aici a existat cu mult înaintea formării statului feudal Moldova. Se crede că unele chilii au fost săpate în stâncile abrupte ale Nistrului prin sec. X-XII (potrivit altor date sec. XVI-XVIII). Mănăstirea este zidită pe vârful unor stânci abrupte, deschizând o privelişte fermecătoare a luncii fluviului Nistru. Fiind situată la 100 de metri deasupra nivelului apei, ea include trei niveluri, numărând mai multe încăperi, inclusiv două biserici. Se spune că în această mănăstire domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa Maria Voichiţa. O legendă mai veche ne spune că în aceste locuri, lîngă cetatea geto-dacă, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă poetul Orfeu din mitologia greacă, care a fost înmormîntat sub o lespede de piatră la poalele cetăţii, recunoscută după şapte găuri și confirmată de unii cercetători.

Mănăstirea Japca

japca

Mănăstirea Japca este bine cunoscută vizitatorilor prin mănăstirea de maici de aici, care a fost singura functională în perioada sovietică. Are o poziţie rar întâlnită de alte mănăstiri, caracterizându-se printr-o compoziţie deosebită a orizontului. Lăcaşul este ridicat pe un mal stâncos, care pare inaccesibil pentru construcţia bisericii şi chiliilor, care creează impresia unei case de lut ce stă pe o pantă. Deşi mănăstirea a fost înfiinţată la începutul sec. XII, în urma invaziei tătarilor, aceasta a fost pustie pe parcursul a câţiva zeci de ani. Datorită stareţului venit după 1770, schitul a început să se dezvolte rapid şi în anul 1818 s-a transformat în mănăstire. În împrejurimile mănăstirii mai pot fi vizitate rezervaţiile naturale Raşcov şi Valea Adâncă, izvorul cu apă minerală, fortificaţii antice şi aşezări paleontologice în Socola şi Raşcov.

Alte noutăți

logo_air_moldova

BILETE AVION KRASNODAR

logo_air_moldova

BILETE AVION BUCURESTI

tarom-logo-

Cursa noua spre Madrid

TAROM

Cursa noua Bucuresti – Alicante

INDONESIA

Abolirea vizelor pentru indonezia